La chanson de mon coeur

E timp pentru toate

2010-10-18T15:20:00.003+03:00

- Buna, Luca! Ai venit. Ai spus ca vii si ai venit. La si un sfert.
- Da.
- Uite ce ti-am adus. Pe Marie.
- Marie?
- Da.

Se intoarce, ia pisica alba de plus si i-o inmaneaza. Se afla in parc si, cu siguranta, nu depasesc varsta de 8 ani.

Dupa un sfert de ora de joaca, se aude glasul bunicii.

- Mara! Hai sa mergem!
- ...
- Mara!
- Nu!
- Hai ca vine profesoara!
- Nu merg!
- Eu am plecat.

Il priveste intristata pe Luca. Acesta ii zambeste.

- Pa, Mara!
- Pa...

O data-n viata

2010-10-13T20:36:00.000+03:00

Patul, biblioteca, vechile jucarii... Da, camera copilariei din casa parinteasca. Se plimba un pic, oarecum dezorientata.
Cata lume s-a adunat in casa parintilor ei! Nu tine minte cand a vazut ultima oara atata lume in locul asta.
Tensiunea pluteste in aer.
Se mai opreste din cand in cand sa isi admire rochia. Este exact asa cum si-a dorit intotdeauna: de un alb stralucitor, corset si crinolina, totul de o simplitate pura. Rochia asta trebuia sa fie asa cum isi dorea ca doar o data in viata o va imbraca.
Ii pare rau, insa, ca nu are acces la nicio oglinda. Nu intelege de ce nu i se permite sa se priveasca. "Obiceiuri stupide...", isi zice.
Este atat de emotionata! Intra in bucatarie si arunca o privire asupra oamenilor de acolo. Dintr-o parte aude soptit: "- Ai vazut ca e putin vanata?"
ooof! Era sigura ca alegerea unui fard cu o nuanta de mov se va dovedi a fi o idee proasta!
Tatal sau isi strange cu putere sotia in brate. Stia ca pentru ea va fi greu sa accepte momentul asta. "Fata mamii..."
Din spate se aude un zgomot pe care nu reuseste sa il desluseasca imediat.
In usa de la sufragerie sta Ana, sora ei, privind in gol.
Intra in sufragerie si vede multa lume adunata, insa nu vede in jurul carui lucru. O tacere apasatoare domneste in camera asta. Ana isi ingroapa fata in palme si plange incet.

- De ce?

Cineva vine la ea repede si o imbratiseaza, o consoleaza. Ana sopteste catre corpul neisufletit in jurul caruia lumea statea adunata: "Pacat ca nu ai apucat sa te bucuri de o astfel de rochie, sora mea. Te-ai grabit sa o porti..."

Oglinda care minte

2010-10-04T17:33:00.002+03:00

Se priveste indelung in oglinda, parca asteptand ca reflexia sa ii vorbeasca.
Apoi, isi analizeaza fata ca pe a unui strain. Primul lucru pe care il observa sunt ridurile din jurul gurii ce se formeaza imediat ce incepe sa contureze un zambet cat de mic.

Iata. Deci asta este o parte din pretul pe care trebuie sa il platesc pentru ca am mereu zambetul expus si pentru ca rad cu pofta de fiecare data cand prind ocazia.

Si zambeste. Pentru a le vedea mai clar.

A ramas asa, absenta, privindu-le, gandindu-se ca trebuie sa fii nebun pentru a fi suparat pe asemenea semne. Nu inseamna decat ca muschii fetei sunt obisnuiti sa se contracte des, formand zambete. Lucru ce nu poate decat sa o bucure.

Inevitabil, gandul a dus-o mai departe... riduri, ha? Mai tarziu se vor inmulti si nu le va mai agrea pe toate. Dar ce inseamna, oare, mai tarziu? Pe cele din jurul gurii nu le-a vazut formandu-se.

Daca intr-o zi ma voi privi din nou in oglinda si voi observa mult mai multe riduri de care nu am stiut pana atunci? Daca ma voi simti ca si cum timpul a zburat pe langa mine si nu am aproape nimic din ce mi-as fi dorit?

Si pentru o clipa le-a vazut; le-a vazut pe toate: reflexia ei peste multi ani, pielea palida si toate ridurile, dar nu mai putea scapa de aceasta imagine.
A scuturat din cap si, tinereste, i s-a desprins o suvita din coc, dandu-i un aer copilaresc si aducand-o inapoi la adevarata reflexie.

Si i-a privit pe ei. Nu putea sa creada ca nu i-a privit pana atunci tocmai pe ei. Ochii. Mari si cu o stralucire cu care nu i-a mai vazut niciodata, i-au dat o stare coplesitoare de bucurie. Coplesitoare pana la lacrimi.

De ce? Pentru ca a realizat ca este inca foarte tanara , poate lupta din rasputeri pentru a obtine tot ceea ce-si doreste, pentru a trai asa cum ii place si pentru a simti cum timpul ii deseneaza cate un rid pe fata fara sa se impotriveasca.

"Da-mi putin din timpul tau si-am sa-ti dau putin din mine"

2010-08-31T23:04:00.000+03:00

Acum ceva vreme(mai bine de 10 ani) a avut loc o intamplare pe care mai mult ca sigur o voi tine minte toata viata.

Fac parte din oamenii care si-au petrecut la joaca toate zilele din vacanta. Cu "adversari" reali, in fata blocului, nu virtuali.
Bineinteles, scara noastra, ca si toate celalalte scari din micutul orasel, avea un caine in grija.

In timpul unui joc("Frunza" pentru cunoscatori) sub ochii nostri, cainele a fost lovit de o masina. Fara sa stam prea mult timp pe ganduri, am intrerupt jocul si ne-am chinuit, patru-cinci sufletele sa caram catelul spre cel mai apropiat medic veterinar.

Ajunsi acolo, am constatat cu foarte mare tristete ca si domnul doctor are nevoie de concediu de odihna...

Cum nu puteam sa ne abandonam amicul plin de rani, ne-am pus iar pe carat... pana la farmacie. Trebuie sa aiba niste doftorii acolo sa il ajute, nu?

In fata farmaciei, sufletele noastre de copii s-au lovit de un alt impediment din lumea celor mari: banii. Fara niciun banut in buzunar am intrat in farmacie si am spus pe un ton ferm ca avem nevoie de pansament si rivanol. Catelusul nostru se lovise si nici nu voiam sa ne gandim sa il lasam sa moara. Doar doamna de la farmacie, cu putina bunavointa, ne-ar fi putut ajuta.

...si a facut-o. Ne-a dat tot ceea ce ne-ar fi putut ajuta in misiunea noastra de salvare: pudre, pansamente, dezinfectante. Numai dansa stie. Ne-a explicat ce face fiecare si ne-a urat multa bafta.

Bucurosi, am pansat bietul animalut cum am stiut mai bine. Apoi, in fiecare zi ii duceam mancare si ii schimbam pansamentele.

Si da, a scapat. A continuat sa traiasca in acelasi mod: fericit, prietenos si hiperactiv. Un singur lucru a intervenit dupa accident: teama de masini, dar lucrul asta nu a facut decat sa ma bucure.

Pe parcursul peripetiei asteia am invatat cat de mult poate insemna pentru un suflet sa ii dedici putin din timpul tau si, destul de devreme, ce-i drept, mi-am dat seama ce impediment pot constitui banii.

Esenţa inumanităţii: indiferenţa

2010-07-20T01:11:00.000+03:00

Muzică tare (dată tare), prea mulţi oameni, prea multă agitaţie. Se ridică de la masa lungă în căutare de puţină linişte, folosind drept pretext nevoia de cafea.

Peste nici 10 minute se întoarce fericit în mediul din care plecase. Prepararea cafelei, deşi parcă prea rapidă, a reprezentat deconectarea mult asteptată.

Se aşează şi, liniştit, adaugă laptele şi zahărul. Începe să amestece şi mişcarea mecanică a mâinii determină o stare de visare. Nici muzica veselă şi volumul ei ridicat nu îl împiedică să-şi amintească de micuţele probleme pe care le are de rezolvat.

Apoi, îşi ridică privirea. În faţa lui, o fată nu îşi poate ascunde privirile înlăcrimate. Şi pentru că "mi-e milă de tine, dar mai milă îmi e de mine", hotărăşte să se poarte ca şi cum nu a vazut nimic şi să se gândească în continuare la micuţele sale problemele.

În scurt timp priveşte din nou la ea; fata avea încă privirile înlăcrimate, scaunele de lângă ea erau încă goale. Nimeni nu era acolo să aşeze pe spatele ei prieteneşte palma.

Mută din nou privirea asupra cafelei. Fără să îşi dea seama, mâna se oprise din amestecat, dar nimic nu oprise lichidul să se învârtă în continuare.
Linguriţa s-a oprit. Cafeaua şi-a continuat mişcarea. Un om plânge. Ceilalţi îşi continuă petrecerea.

Clue - Tu ai ales

2010-04-26T15:27:00.000+03:00

Clue - Tu ai ales

Strofa I:
Sa fii bun, sa ai de toate, sa nu ai de ce te zbate
Sa fii mandru cand privesti la tot ce ai lasat in spate
Sa fii tare, sa ai spate, nu palme si brutalitate
Sa ai o minte peste toate, ce te scoate din banalitate

Si asta peste poate, poate peste ceva timp
Cand cu inima de gheata uiti conceptul de anotimp
In toamna mintii tale sa nu ramai pierdut in ceata
Fiindca tu esti cel care ti-ai ales drumul prin viata

Asa ca trage-o pe sfoara, sa n-atarni de-un fir de ata
Nu lasa sa doara chiar daca simti ca nu faci fata
N-o privi cum se agata n-o privi cu toleranta
Nu privi timpul cum zboara fara sa-i dai importanta

Asa ca pune mana, invata! Stai departe de cel care
Mereu pune mana, inhata, tine partea celor care
Fara cost prea mare, des, nu au plantat ce au cules
Chiar fara rost sau inteles, e viata ta, tu ai ales!

Strofa II:
Ai ales in viata tot ce ai avut de-ales
Succes ai avut, dar niciodata in exces
Ai ales prietenii bazate doar pe interes
Ai investit sentimente la care acum nu ai acces

Te-ai privit ades, ai vazut relatii bani
Transformate-ntr-un imens nod, devine gordian
In viata de golan ai vrut sa fi artizan
Ti-ai fi putut alege soarta si-asta nu era in plan

Cosmaruri din praf, nicotina si propan
Au darul sa iti crape visele de portelan
Critici, aduse in van, iti rasuna in timpan
Curtemuratoare toate, taietoare de elan

Te doare si dai la o parte des
Persoane tradatoare ce din start n-au inteles
Au plecat cu tine-n mers, dar au fugit, bineinteles
Tine minte: asta e ce ai ales!

Poveste pentru vindecarea sufletului

2010-04-21T18:20:00.000+03:00

Raul ii ameninta lumea mica. Incepe furtuna si este constant atacat de egoism si ura. Simte presiuni asupra lui din toate partile si parca nu-l slabesc niciun pic astfel incat sa o poata apunca in vreo directie.
Simte cum fiarele astea ii sfasie sufletul impartindu-l in zeci de bucati. Si ar vrea sa fuga... sa evadeze din propriul corp si sa se detaseze de suflletu-i chinuit.
El a avut intotdeauna un suflet pur, dar acum fiarele noptii l-au facut sa simta ura, impartind-o ele primele.
Nu... nu ii place deloc sentimentul asta. Il roade din interior. Il face sa constientizeze ca dorinta de a face rau se afla in stare latenta in interiorul oricarui suflet, oricat ar fi de curat.
Si vrea sa se rupa de tot. Inchide ochii, se ghemuieste si asteapta sa treaca furtuna; asteapta sa se coboare asupra lui o ploaie linistitoare care sa ii atinga pleoapele, sa i se prelinga pe lobul urechii si sa le spele de raul pe care l-au vazut si auzit.
Apoi sa ii atinga buzele, pentru ca aceasta sa ii reaminteasca gustul iubirii si linistii.
...picaturile sa i se rostogoleasca pe gat, ajungand pana in dreptul inimii, vindecand definitiv.

"Soc in Ghencea!"

2010-04-19T14:52:00.001+03:00

Probabil dupa cum ati aflat si voi, Papan Chilibar, cel care joaca rolul lui Ursu’ in filmul "Eu cand vreau sa fluier, fluier", a fost arestat miercuri, 15 aprilie. Papan este cercetat pentru furt calificat.
Concluzia: Eu cand vreau sa fluier, fur un fluier si fluier!

Cele patru elemente erau doar trei

2010-04-06T20:04:00.000+03:00

Vointa, sufletul, mintea si trupul. Pe acestea le catalogheaza drept elementele componente ale persoanei sale.

Isi jura ca niciodata nu va uita sa investeasca la fel de mult in toate. Da, inclusiv in vointa. Da, mai ales in vointa pentru ca intotdeauna ea este cea de care tinde sauite in momentele prospere, dar tot ea este cea care il salveaza cand cade in abisul mizeriei.

Se considera o fiinta atat de vulnerabila, uneori. Mediul ii poate invinge cu usurinta trupul, iar sufletul de cele mai multe ori este faramitat cu contributia mintii.

Cand fizicul ii este atacat de mediu, in lipsa puterii trupului, vointa este cea pe care se bazeaza.

Cand mintea deschide usile demult ferecate ale amintirilor si acestea ii rascolesc sufletul, vointa este cea care face posibila inchiderea usilor pentru cat mai mult timp.

Uneori se gandeste ca poate nu ar trebui sa considere ca vointa este separata de minte. Deci... si-ar putea asocia propria minte cu o persoana schizofrenica? Tot mintea face rau deschizand usile, dar tot mintea sa are puterea de a inchide acele usi prin existenta vointei.

In stilul asta ajunge tot timpul la fel de fel de ipoteze in care se afunda tot mai adanc. Asa ca se opreste. De oricare parte ar fi vointa, trebuie sa isi aminteasca in permanenta sa ii acorde mare atentie.

Direct din apartamentul 3...

2010-04-04T18:32:00.000+03:00

...va doresc un Paste fericit si linistit alaturi de cei dragi! Lumina sa va umple nu numai casa, ci si sufletul!
Nu uitati sa sarbatoriti cumpatat! Sa auzim numai de bine!

Poliţia română. Siguranţă şi încredere.

2010-03-23T16:36:00.000+02:00

Aici în bloc o familie este plecată şi toată lumea ştie asta, având în vedere că lipsesc de ceva timp.
Toate bune şi frumoase, familia fericită în vacanţă, vecinii... şi ei pe aici, mai mult sau mai puţin fericiţi; asta până în momentul în care s-a constatat că geamul de la balconul casei drumeţilor e deschis, ba chiar forţat.
O verificare rapidă pune vecinii în temă: familia nu s-a întors acasă. Na belea! Acu' ce-i de făcut?
Cuprinşi de spiritul justiţiar se gândesc să escaladeze, fără pic de teamă, balconul.
După câteva secunde, când adrenalina încetase să se facă simţită, în mintea oamenilor se înfiripă gândul că ar fi, totuşi, o idee mai bună să sune la poliţie şi domnii de acolo să îşi facă treaba cum ştiu dânşii mai bine.

Zis şi făcut! Ţrr-ţrr la poliţiune!

- Bună ziua, Felix Sima mă numesc. V-am sunat să vă raportez o posibilă spargere a apartamentului prietenei soţiei mele.
- Soţia e lângă dumneavoastră?
- Da.
- Aş putea să vorbesc cu dânsa? Probabil ştie mai multe despre apartamentul doamnei.
- Sigur.
- ...
- Alo? Bună ziua, Otilia Mărculescu la telefon.
- Doamnă, îmi puteţi da mai multe detalii despre spargere?
- Sigur [...] Putem discuta mai multe despre apartament cand vă veţi afla la faţa locului.
- Păi când să venim, doamnă? Azi? Venim mâine dimineaţă că, vorba aia, dacă au venit hoţii azi-noapte, n-o să mai vină şi azi...
- ?!?! ...OK.

A 2-A ZI:
Ţrr-ţrr la secţie.

- Bună ziua! Otilia Mărculescu mă numesc. Nu vă suparaţi, rămăsese ca veniţi dimineaţă la apartamentul prietenilor mei.
- Daa, doamnă, da. Aveţi cheia de la casă?
- Da.
- Intraţi dumneavoastră şi dacă veţi constata ceva în neregulă, ne sunaţi.

Aaaaah! Dreptatea, implicarea şi solidaritatea asta îmi încălzesc sufletul! Adică, doamna trebuia să intre în casă şi să distrugă eventualele probe, să-nţeleg. Dragilor, nu mă aşteptam la o anchetă mai ceva ca-n CSI, dar aşa ceva nu îmi vine să cred. Asta ne e magica poliţie română.

Până data viitoare, incuiaţi bine casa că, după cum vedeţi, dacă o păţiţi, sunteţi pe cont propriu şi să auzim numai de bine!

Pamântul nu poate apela 112!

2009-11-23T18:21:00.002+02:00

Numele meu este Terra şi aceasta este povestea mea. La început eram singură, dar totul s-a schimbat în momentul în care le-am dat oamenilor un loc unde să se nască şi unde să îşi nască fiii.
Iubesc oamenii; îi consider copiii mei.

La început, aceştia aveau nişte vieţi foarte simple: un trai modest, împăcaţi cu natura, cu aproapele şi cu ei înşişi.
Cu trecerea timpului însă, modul lor de viaţă se complica. Dorinţa de dezvoltare nu mai avea limite, iar în felul acesta a apărut viaţa urbană.
Omul citadin a pierdut complet legătura cu natura, iar industria s-a dezvoltat din ce în ce mai mult.

Oameni, aţi devenit orbiţi de dorinţa de progres; atât de orbiţi încât aţi ajuns să nu mai observaţi răul pe care mi-l faceţi.

Industria produce atât de multe noxe încât sistemul imunitar mi-a fost fisurat; voi le numiţi "găuri în stratul de ozon".

Din cauza lor şi a noxelor am fost cuprinsă de febră şi totul s-a încălzit în jurul meu, mai ales clima şi apele. Plantele şi animalele trebuie să se adapteze acestor schimbari de climă nemaiîntalnite. În munţi şi la poli gheţarii se topesc, ceea ce afectează stilul de viaţă al unor animale precum balenele şi pinguinii.

Dacă nu vă gândiţi la mine, gândiţi-vă măcar la copiii voştri. Aceştia vor creşte fără multe dintre speciile de plante şi animale pe care voi aţi avut ocazia să le cunoaşteţi. Tot copiii voştri sunt cei ce vor creşte cu din ce în ce mai puţină zăpadă, până la deloc.

Trăiţi cu impresia greşită că aveţi suficient timp să rezolvaţi toate greşelile pe care le-aţi făcut. Eu, însă, simt cum totul se încălzeşte mai mult cu fiecare an ce trece.

Închideţi uzinele vechi deoarece ele produc cele mai multe noxe şi încercaţi să compensaţi defrişarea dintr-un loc, plantând în altul.

Copacii m-au ajutat întotdeauna să mă apăr de gazele dăunătoare care apar şi în mod natural, de la vulcani. O dată cu dezvoltarea industrială concentraţia din aer a acestor gaze a crescut. În loc sa plantaţi mai mulţi copaci pentru a încerca sa remediaţi o parte din răul făcut, aţi început să defrişaţi din ce în ce mai mult îmbolnavindu-mă încetul cu încetul.

Eu încă vă iubesc, chiar dacă, din fiii care eraţi, aţi devenit ca nişte paraziţi pe corpul unui animal.

Nu realizaţi, totuşi, că sunt singura vieţuitoare care nu îşi extermină paraziţii. Vă privesc cum mă populaţi, chinuindu-mă.
Din când în când mai tremur. O fac involuntar, când durerile la care mă supuneţi ating un prag insuportabil. Voi îl numiţi "cutremur" şi mă blamaţi pentru pierderile suferite fără să vă gândiţi la chinul meu.

V-am oferit tot ce am avut. M-am oferit pe mine.
Aştept încă întoarcerea fiului risipitor şi sper că acesta se va întoarce până nu va fi prea târziu.

Se-ntamplara optâshpe...

2009-08-16T21:56:00.000+03:00

...pe 12 august.

Vizitele neasteptate ale celor mai apreciate persoane, cadourile mult dorite de cateva luni si imbratisarile "fara numar" au stat la baza unei zile extraordinare.

Va doresc tuturor ca in fiecare zi sa va simtiti la fel de importanti si iubiti, cum m-am simtit eu.

Regele Taramului de Nicaieri

2009-08-10T04:53:00.000+03:00

A fost odata ca niciodata, intr-un taram indepartat(atat de indepartat ca purta numele de "Taramul de Nicaieri") un adult aparent ca oricare altul.

Acest adult a reusit sa isi pastreze sufletul pur, inocent, de copil in ciuda celor atat de multe rautati pe care le-a avut de indurat din partea oamenilor. Acesta a ramas, totusi, un iubitor de oameni incurabil si i-a incantat pe acestia cu talentul sau nemaintalnit in ale muzicii si dansului.

Atat de talentat era Adultul, incat i-a cucerit pe oameni intr-o clipita, iar acestia, bucurosi, nu s-au temut sa il numeasca Rege.

Insa Adultul nu era un rege ca oricare altul, el era regele sufletelor. Regatul sau nu cunostea granite, cultura, religie sau culoare a pielii, iar simbolurile regatului erau Pacea si Toleranta.

De atunci, oamenii au trait linistiti ghidandu-se zilnic dupa spusele Regelui si gasind alinare in vorbele sale.

Spre deosebire de ceilalti regi, care isi specificau din timp preferintele in legatura cu funerariile lor, Adultul nu atingea acest subiect, afirmand ferm convins: "I don't need this. I will live forever.".

Totusi, timpul a ramas nepasator la convingerile regelui si, odata cu trecerea lui, a adus, parca mai devreme decat ar fi trebuit, ziua de care se temeau cu totii.

Si Regele a plecat. Le-a lasat oamenilor gandurile sale si sfaturile si a plecat cand a crezut ca a venit momentul in care oamenii se vor descurca fara prezenta lui.

Nu ar fi vrut. I-a iubit prea mult, insa rautatea unora nu mai putea fi indurata de sufletul sau de copil.

Era pe zi ce trecea din ce in ce mai sufocat de rautate. Sufletul inocent, plin de rani, a inceput sa imbolnaveasca trupul, iar acesta a luptat pana cand, intr-o zi de vara, a ales calea cea mai grea pentru a scapa sufletul de rautatile oamenilor, asa ca trupul s-a sacrificat ramanand cu Oamenii Rai, lasand sufletul sa plece pentru a se linisti... pentru totdeauna.

Poporul Regelui nu mai cunoscuse o asemenea ratacire si s-au retras toti intr-un coltisor linistit pana cand, cu calm, isi vor da seama cum se vor descurca fara acesta.

Dupa o perioada indelungata plina de suferinta, poporul a ales sa se reuneasca, asa cum i-ar fi placut regelui, pentru a se asigura ca oamenii nu au uitat de ei si de cel care le-a fost Rege.

Au incercat sa il rasplateasca pentru toate zilele in care si-au gasit alinare doar in vorbele sale si pentru ca el i-a invatat ce inseamna iubirea neconditionata.

Oamenii Pacii au ales sa faca asta cum i-ar fi placut lui mai mult. Un dans pe muzica sa pentru bucuria oamenilor din jur.

Si cu acest dans sub cerul senin(deci, unde Regele avea bilet in primul rand) i-au promis ca nu il vor arunca in uitare. Nici pe el, nici vorbele sale, nici dragostea pe care le-a oferit-o mereu.

I-au promis ca si ei, la randul lor, il vor iubi pentru totdeauna.

P.S.: noi cu dansul ne-am fi simtit mult mai bine si am fi facut un dans mult mai bun daca privitorii ne-ar fi lasat spatiu.
Probabil ca Oamenii Rai vor sa distruga si poporul dupa ce Regele n-a mai rezistat.

Isi cauta fericirea cu ochii aproape inchisi...

2009-07-27T00:55:00.000+03:00

...cat de tare li se pare zdreanta de la pagina 5!

Bun venit in Sexy-Romania!
Tara Porno poti sa ii mai zici pentru ca aici totul este porno: babele, elevele, piticii si, mai nou(mai grav), preotii. In tara asta cea mai mediatizata actrita este una de filme porno!
Aici daca nu esti "Sexy-" sau "Porno-cutare", esti nimeni si sansele sa ajungi cineva scad considerabil pe zi ce trece, iar mass-media incurajeaza mentalitatea asta de doi lei.

Pentru tabloide, oamenii de genul asta sunt mana cereasca. Pun frumusel pe prima pagina o suncoasa dezbracata cu neuroni rebeli, fugiti de acasa si un titlu de genul "Sexy-ics sustine echipa nationala de fotbal!" sau "ce buna e cutare!". Pun apoi o trimitere catre o alta pagina ca sa inteleaga tot santieristul ca mai ie poze cu bunaciunea mai pa la jumate si gata!
Nenumarate exemplare vandute zilnic. Sau "fara numar, fara numar".

Asta e nivelul tarisoarei, de baietel ajuns la pubertate dornic sa vada cat mai multe bunaciuni dezbracate. Macar in poze...

Ne retardam, dragilor, ne retardam vazand cu ochii.

IN-CRE-DI-BIL!

2009-07-06T14:30:00.000+03:00

Dragilor, despre asta treeeebuie sa va povestesc.
Invitat in emisiunea lui Brancu, Florin Petrescu(poate il stiti sub numele de "Axinte"), urmarea o parte dintr-o filmare in care mama lui Cabral s-a impiedicat si a cazut.

Plin de respect, ca orice vedeta respectabila, Petrescu era extrem de ingrijorat, intreband agitat de starea de sanatate a doamnei, transmitandu-i sanatate si toate cele bune la aflarea vestii ca totul este in regula.
Frumos, nu? Pacat, insa, ca NU acesta a fost scenariul! La vederea doamnei cazand, animalul nu a reusit sa dea alta replica decat: “Da' vezi, Cristi, ca Dumnezeu nu e cioara? Mama lui cabral sa cada.... Cabral e baiat fain; pacat ca...traieste."

Mentalitatea unor oameni este absolut incredibila. Asta se numeste discriminare, fenomen nu tocmai acceptat de lege, daca imi amintesc eu bine. Dar de cateva zile nu se intampla nimic. Florin Petrescu se plimba linistit si gratios ca un porumbel ce este el, scuipand CIORILE. Omite, totusi, un lucru destul de important: are aspect de porumbel(manelist si cu burta, ce-i drept, dar PORUMBEL), dar are un interior mai negru decat orice cioara!

Pai da, asta este tara in care traim. Vorba aia: tara e frumoasa, pacat ca este locuita!
Daca aveti vreun gand de discriminare, va las link catre blogul lui Cabral, ca sa vedeti si din cealalta perspectiva. Pentru Cabral, da click AICI.

Somebody's lacking a hero...

2009-06-27T14:13:00.000+03:00

E vineri, 26 iunie, ora 01:00. Se fac 24 de ore de cand am aflat de moartea lui Michael Jackson. De atunci am putut dormi numai 3 ore. Greu sa mananc, greu sa dorm, greu sa nu ma gandesc cat l-am iubit. Greu sa imi stapanesc alte lacrimi la vederea timpului perfect compus langa numele lui.
De ce imi ceri sa asociez asa un fenomen cu sfarsitul?
De ce imi ceri sa asociez eleganta, gratia, pacea si adevarul cu moartea?
Inca nu constientizez ca unul dintre simbolurile copilariei si adolescentei s-a dus. Se simte un gol ingrozitor.
Devine din ce in ce mai greu de scris asa ca va las sa ascultati "the type of song that makes the angels cry".

I guess what Im asking is everybody bow their head for a legend dont breathe for a second

The Game - Better On The Otherside(Tribute to MJ), feat Chris Brown, Diddy, Usher and Boyz II Men

I remember the first time i seen you moonwalk,
I believed I could do anything,
you made the world dance,
you made the music come to life

O viata-ntr-o scurta pauza

2009-06-24T21:20:00.000+03:00

Sambata mortilor, slujba, mancare, pomana, masa mare, mai bine zis: munca multa.

- Hai, mai stai si tu jos, mamaie, ii spun.

Se aseaza greoi, cu privirea pierduta, oboseala fiind exteriorizata prin toti porii.

- Sunt obosita, mamaie...
...si isi incepe povestea.

- Am muncit, Madalina, toata viata. Am muncit de cand m-a facut mama. Am inceput la sera pe la saispe ani.
Sta putin pe ganduri.

- ...ah...saispe? Nu, saptispe. Eram mica, pricajita rau. Tu esti mare. Caram lazi grele de vreo 50 kg.

- Mai grele ca tine, ii spun.

- Oho! Urcam dealu' ala abrupt cu sacii de iarba in spate pentru vaci. Si ma mai mir de ce n-am crescut... ma trageau in jos.
Munceam la casa veche cand eram gravida cu Relu. Am muncit pana in duminica aia... cand dup-amiaza l-am nascut.
Da' ma rog noaptea la Dumnezeu sa ma tina sanatoasa si sa muncesc. Mai bine asa decat bolnava in pat.

- Sanatatea conteaza, mamaie. Mai intervin in povestirile ei cu o replica scurta care sa demostreze atat atentia, cat si aprobarea.

- Ah, da' am muncit si la pavaj. Acolo muncea tata. Ma lua cu el si spargeam pietre cu baosul.

- Fantastic...

- Scoteam patul singura afara si plimbam sifonierul tot de una singura. Proasta... ma munceam degeaba. Singura am crescut si copiii. Totul am facut singura. Nu m-a ajutat nimeni niciodata.
Spalam haine de mana pentru copii si le intindeam pe toate in curte. Socra-miu imi zicea: "Aoleu, Sico, aici zici ca e la Talcioc!". Da' niciodata nu ziceau: "Du-te si culca-te si tu o ora ca stau eu cu copiii.".

Ultimii ani i-am muncit la sera aia unde e manastirea acum. Culegeam fructe. Eh... aici era usor. Si dup-aia a aparut asta...si ne-am luat.

Face o pauza. Mie mi se deruleaza deja prin minte povestea lor pe care am auzit-o de atatea ori, dar pe care o ascult mereu cu acelasi interes.

- Si acum mai muncesc... in fiecare zi. Nu pot sa stau. Mereu e ceva de trebaluit, trebuie sa robotesc eu pe aici ca altfel ma simt proasta.
Sunt obosita, Madalina, ca toata viata am muncit...

Eu si fetele, veveritele!

2009-05-30T00:04:00.000+03:00

Zilele trecute, intr-o criza de plictiseala, ma asez la calculator si incep sa navighez. De pe un site pe altul ajung, spre oroarea mea, pe pitzipoanca.org. Ideea siteului este ok, comentariile sunt criminale.
Problema la mine este ca dupa ce ma amuz maxim de 2-3 poze ma apuca o intristare iremediabila.
Pai da, tristete, vazand cat de mult se imnultesc pozele fetelor astora pe site. Se pare ca fabrica de "pitipongism" are resurse inepuizabile si in conditii de criza. Si spuneti voi, dragilor, credeti ca mai avem vreo scapare?
O sa ne lasam inghititi de emoizi si pitipoance sau o sa ne "la-sam" cum ar zice stimabilele mai sus mentionate.
Asta e, ne conformam. Suntem neputinciosi in fata "valoarei" si talentului lor, caci, spre deosebire de noi, ele au arme: haur, hunghii, hextensii si haltele.
Ar trebui sa ma impac cu gandul asta si sa ne declar o specie pe cale de disparitie. Omul de rand, care traieste intr-un mod simplu, inamicul kitchului ajunge sa fie cel aratat cu degetul pe strada.
Noi suntem cei aratati cu degetul pentru ca suntem din ce in ce mai putini carora nu ne place sa stralucim in soare ca un glob de discoteca si pentru ca nu avem exces de tesut adipos pe care sa il leganam pe melodiile despre valoare, bani, dusmani si altele.

P.S.: imi pare rau ca este la articolul asta, dar nu mai stau sa scriu altul nou, asa ca iti zic aici: LA MULTI ANI, LEILA!

Never let me down again

2009-05-15T21:06:00.000+03:00

Ce trebuia sa fac acum? Sa ascult obsesiv melodiile preferate, gandindu-ma emotionata la ziua de maine, privind tricoul si pantalonii pe care stiam de acum doua luni ca le voi imbraca in ziua ce urmeaza.
Ce fac eu, de fapt, acum? Ascult, intr-adevar, melodiile preferate, gandindu-ma, insa, la ce experienta minunata ar fi putut fi maine. Si tot o sa port maine hainele alea, "doar asa, de a naibii". Tricoul pe care stau asezate literele scrise cu niste culori calde:

Songs of Faith and Devotion

Oricum, cuvantul "anulat" imi zgarie urechile. Prefer un "amanat" optimist.
Mi s-a zis ca sunt tanara, trebuie sa mai fie niste rabdare ascunsa pe undeva. Mai e. Putina, se pare.
Din pacate, sambata tot ce voi face va fi sa... Enjoy the silence.
Depeche Mode, Never let me down again.

Afara din parcuri!

2009-04-28T13:11:00.000+03:00

Inca o data inteligenta, logica oamenilor din jurul meu ma sperie.
Am aflat de la un prieten ca, mai nou, ar fi interzis accesul in parcuri cu role si biciclete.
Mi-am pus intrebarea: "si oamenii astia unde o sa se plimbe de acum inainte?" Raspunsul nu a intarziat sa apara: "Teoretic, pe pistele pentru biciclisti."
Stati asa. Care piste? Alea care incep frumos si se termina in vreun stalp sau un chiosc? Pai...da, alea.
In Bucuresti ai (sau aveai)doua posibilitati daca ieseai sa te plimbi cu bicicleta:
1. traversai orasul pe piste, acolo unde exista (pistele despre care am spus mai sus cum sunt) si indurai noxe;
SAU
2. mergeai intr-un parc, intr-un mediu calm si placut.
Au stat oamenii asa, chinuindu-i inteligenta si lipsa de ocupatie si au zis: "Astia pot reprezenta un pericol. Gata. De azi, afara cu ei din parcuri!"
Ce ziceti? Ah, nu. Faptul ca pistele sunt asezate pe trotuar nu reprezinta un pericol.
Ne mai auzim. Pana atunci, sa traiti bine!

Sangele tau poate salva vieti!

2009-04-13T20:46:00.001+03:00

Intra in biroul cuiva, deschide calculatorul si incepe sa scrie. Habar nu are care este idee principala, vrea doar sa spuna cateva cuvinte despre ce simte acum. Sunt prea multe ca sa nu le scrie. Se grabeste... trebuie sa termine repede ca sa inchida calculatorul si sa plece din biroul asta, al cui o fi el...
Locuieste in Centrul de Transfuzii pentru 3 zile.
E in alt oras, la o competitie si uraste orice are legatura cu spitalele. Inclusiv holurile lungi si intunecate de aici, inclusiv mirosul de la etajul 1, specific spitalelor si tot ce mai MISUNA pe la etajul 1.
O face sa se simta cam ciudat usa de langa cea a camerei ei, pe care scrie: Laborator Boli Transmisibile si o mai face sa se simta ciudat cand se trezeste buimaca dimineata si cand iese pe hol da nas in nas cu oamenii care lucreaza aici.
La fel de neobisnuit este faptul ca in curtea locului unde este cazata in loc de iarba verde sau un spatiu in care sa se recreeze da peste un numar considerabil de ambulante, acestea prevazute cu o sirena minunata. Da, e minunata si tin sa ii aminteasca in fiecare dimineata asta.
Da, dupa cum probabil v-ati fi asteptat, este ciudat sa lociuesti intr-un centru de transfuzii.

Note: in cazul in care din punctul dvs de vedere nu e poetic sau util, mai ganditi-va o data si din punctul ei de vedere.

Stationati pe partea dreapta!

2009-04-03T17:16:00.000+03:00

Da, domne, s-a intamplat incredibilul! Azi dimineata la metrou la Piata Unirii pe scarile rulante toti oamenii care stationau erau pe partea dreapta! Nu mai era nicio oita ratacita care sa stea pe partea stanga.
Nu credeam ca o sa prind vreodata ziua asta. Parca m-am simtit mandra de toti oamenii care stationau. Mi-a placut atat de mult sa ma uit la toti in timp ce treceam pe langa fiecare... m-a dus cu gandul la un (posibil) viitor Bucuresti civilizat.

O data-n viata

2009-03-17T15:59:00.002+02:00

- De ce?

Despre omul exceptional

2009-02-20T20:44:00.000+02:00

Cu o nesiguranta mai mare decat m-as fi asteptat iau o foaie. Aceasta are o menire de care nu multe dintre semenele ei se bucura. Ce nume rasunator si plin de incarcatura va fi asezat pe ea!
Iau pixul, dragul pix obosit, si il strang tare in mana incercand sa ma stapanesc, dar, totodata, parca astept ca acesta sa astearna scrisul de la sine, in speranta ca va gasi niste cuvinte mai potrivite decat mine.
Gata, imi incep articolul despre un om exceptional. Despre omul exceptional. Sper doar ca voi gasi cuvinte care sa contureze genialul: maestrul Dan Puric.
Sunt indragostita de modalitatea de expresie artistica pe care a ales-o pentru a ne arata cum se vede lumea din perspectiva sa, dupa cum spunea si Catalin Stefanescu.
Fac parte dintre tinerii absorbiti de povestile lui deoarece acesta ne prezinta lucrurile din alte perspective decat cele de care noi ne lovim in fiecare zi. Acesta are abilitatea de a vedea frumosul, iar noi il putem vedea prin el.
Desi sustine ca este "un biet puric", eu pot recunoaste in el frumosul si de aceea sunt de parere ca este in masura sa vorbeasca de frumos pentru ca "numai graul poate sa vorbeasca despre grau. Neghina, nu!".
De la Dan Puric am invatat sa pretuiesc tarana si sa recunosc sfintii, am invatat care este diferenta dintre crestin si pietist, din invataturile sale am invatat ca este timpul sa ne trezim.

Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului, sa te conduca toti tampitii, toti nenorocitii?

Totusi, cred ca unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am invatat este ca trebuie sa indraznesc.

Indrazneste, coboara, fiul meu, in iadul acesta si trezeste-ti fratele - Omul Frumos! Indrazneste, ca eu i-am zdrobit lanturile si i-am ucis moartea! ...El doar doarme.

As putea sa vorbesc despre Dan Puric cu orele, asa ca ma opresc aici, inainte ca vorbele mele sa devina de prisos.
Dumnezeu a lasat un Dan Puric, stie El de ce.

Dan Puric n-a aparut intamplator acum. Cu o vorba a lui Iorga: Vremea l-a scos in cale.

(Dan Ciachir)

Sistemul sanitar ucide!

2009-02-06T12:50:00.000+02:00

Ignoranta. Din punctul meu de vedere e unul dintre cele mai urate lucruri pe care o persoana le poate oferi, dar cred ca doar din punctul meu de vedere. De ce? Pentru ca in Romania zilelor noastre se moare pe capete din cauza ignorantei.
La radio am auzit o formulare de exceptie: "se pare ca Moartea domnului Lazarescu se transforma din film artistic in serial"
Si totusi de ce nu se trage un semnal de alarma?! Ignoranta medicilor ucide!
In timp ce in alte orase din Romania sistemul sanitar atinge incredibile performante prin transplanturi dificile, in Satu Mare sau Slatina oamenii mor cu stirea medicilor. Se pare ca oricat de bolnav esti, nimic nu e atat de grav incat sa fii tratat la "Urgente".
Sistemul nostru sanitar e bolnav si sper ca la "Urgente" va fi cineva care sa il ingrijeasca cum se cuvine.
Trebuie sa asteptam cuminti vindecarea acestuia, abia dupa aceea ne putem vindeca si noi.

Am scris articolul asta cu amigdalele inflamate, cu o durere ingrozitoare in gat si pe picior de plecare. La medic. Urati-mi succes.

Bucurestiului meu, dati-i si lui un leu...

2009-02-03T23:50:00.000+02:00

In cel de-al doilea articol din categoria "Bucurestiul meu" voi analiza cersetoria din punct de vedere economic.
Acum ceva vreme in "Micul Paris" o femeie isi impingea fetita spre multimea de mese. Aceasta a pornit cu o oarecare nesiguranta, dar a prins curaj pe parcurs, iar dupa cateva minute s-a intors la mama. Reactia acesteia mi-a dat de inteles ca raportul efect/efort a fost subunitar, ceea ce inseamna un singur lucru: compania a iesit in pierdere. Dupa o motivare negativa cu cateva urlete si inghiontiri indurate privesc neputincioasa cum forta de munca este inapoi impinsa catre piata pentru a incerca sa vanda niste... dragalasenie.
Cersetorii scarbosi si cei socanti reusesc sa obtina profit prin aceeasi modalitate ca reclamele proaste. In cazul in care nu stiati, anumite reclame sunt facute prost sau nu au niciun inteles deoarece acest lucru starneste atentia posibililor clienti si ii face sa retina marca si sortimentul anumitor produse. Frumoasa strategie de marketing!
Mai sunt cersetorii care vor sa aiba un impact mare asupra omului prin intermediul scrisului. Coca-Cola style. Pe un carton (hei, ce conteaza materialul?!), cu un scris mare si lizibil, un mesaj scurt si de efect: "Sufar de cancer la plamani si mai multe boli" sau "MOR DE FOAME".
Am vazut in metrou ca unul dintre ei adopta tactica de intimidare a concurentei numarandu-si banii adanc indesati intr-o caciula (mare, daca are vreo relevanta).

Iata, dupa 3 ani de econimie, ce strategii folositoare am descoperit la cersetorii nostri si ceva imi spune ca ei nu au facut nici pe jumatate.

P.S.: in cazul in care va intrebati, pana am coborat din metrou, cersetorul a numarat in jur de 50 de lei, iar caciula era inca pe jumatate plina. Spor la treaba baieti!

Trei, Doamne, si toate trei!

2009-02-02T13:00:00.000+02:00

Eu, Andra si Diana. Am primit inca din clasa a 9-a denumirea de "The Powerpuff Girls". Sambata seara a fost prima noastra noapte petrecuta impreuna de la cap la coada. Stiu...tarziu. Dianei ii place sa spuna ca e "mai bine mai tarziu decat niciodata".
S-au intamplat destule lucruri pentru o seara. Neasteptate. Unele nu prea placut surprinzatoare, dar, totodata, nimic atat de important incat sa imi strice cheful.
S-au intamplat si lucruri pe care le asteptam de ceva timp, dar care, totusi, m-au luat un pic prin surprindere. Da, astea sunt cele placut surprinzatoare.
S-a intamplat sa le simt pe ele mai aproape ca niciodata, sa dansam pana ne-au lasat picioarele, sa radem, sa vorbim, sa radem...isteric si sa tacem. Sa tacem, dar sa ne intelegem mai mult ca niciodata.
S-a mai intamplat sa descoperim Goblin, unde ne-am petrecut seara. Sunt sigura ca o sa mergem mai des. E super! Astia-s "rep" pe acolo, intre care noi ne simtim cel mai bine, desi "uitam" mereu promisiunea aia.
Fetelor, imi pare rau, dar cred ca eu o sa o tot uit.

" - Pune niste culori sa mai acapareze din aerul macabru."

2009-01-14T21:08:00.000+02:00

Dupa proaspatul obicei format, azi am plecat repede de la scoala direct spre spital pentru a nu pierde niciun minut din orele de vizita.
Am ajuns in fata spitalului cam panicata dupa o lupta psihologica data intre mine si un caine si una fizica cu un altul.
Nu ma opresc in fata intrarii nicio secunda ca sa analizez ceva pentru ca am tot intrat in el in ultimul timp si, oricum, mereu e cel putin o persoana speriata, cu o cafea in mana si cu o fata oarecum... neprimitoare. Totusi, nu pot sa nu ma gandesc de fiecare data la cat de groaznic si descurajant arata spitalul asta.
Urc cateva trepte, imi croiesc drum printre oamenii adunati la camera de garda si ma indrept(de data asta nu fraudulos, pe la vizitatori) spre etajul 1.
Treptele imense si reci parca ma duc direct in sala de operatii si imi dau o senzatie ciudata. La sfarsitul treptelor, pe usa pe care mi s-a indicat sa intru, sta lipit un afis:

Intrarea strict interzisa!

Pe fata mi se creioneaza un zambet nebun in timp ce intru pe usa.
Din pacate, zambetul dispare la fel de repede cum a aparut can ma vad la capatul holului si gandul imi zboara la cat de bine era pe scari.
In dreapta mea, langa o incapere, o targa asteapta. In stanga, solidar cu aceasta, un scaun cu rotile. In fata se intinde un hol ingust in semiintuneric.
O iau incet din loc dar ma opresc o fractiune de secunda in fata unei usi intredeschise. Inauntru, o fata asezata pe scaun, cu picioarele lipite, framantandu-si mainile in poala, priveste in gol fara sa clipeasca. Ridic ochii cu o oarecare urma de teama. Deasupra usii sta scris: "Avorturi". Atat. Sec. Un cuvant mic, scris in MicrosoftWord cu efecte adaugate. Niciunul dintre efectele colorate nu schimba imensa incarcatura emotionala.
Incerc sa-mi revin si sa plec mai departe de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Nici nu mi-am dat seama cand am ajuns la sfarsitul holului... nici macar in aripa opusa a spitalului.
Maine cred ca o sa ma stecor si o sa urc din nou pe cealalta parte...

Suntem din ce in ce mai "out"

2008-12-16T21:59:00.000+02:00

Am auzit candva: "Sunt vorbitor de romgleza". Foarte bine. Atata timp cat nu esti o persoana care se adreseaza multor oameni sau o persoana publica, foarte bine... sau, cel putin, nu imi pasa. Dar ce ne facem cand presa o ia razna? Ce ne facem cand presa din Romania vorbeste romgleza?

Se pare ca nu esti "cool" daca nu tii cont de "tipsurile de agatat" gasite prin ziare sau nu esti "trendy" daca nu te uiti periodic la partea ce tine de "fashion" a revistei preferate. Dar mai bine sa nu vorbim despre reviste caci e prea tarziu si nu pot tasta atat de mult.

Daca mergeti cu metroul probabil ca cititi pe monitoarele de pe peroane acele "breaking news". Apropo de ele, ieri am vazut ca "Stolojan este out, iar Boc este in".
Totusi, cel mai deranjant lucru mi se pare folosirea cuvantului "goalkeeper". Ce e in neregula cu cuvantul "portar"? Dar, stai... probabil daca folosesc "portar" nu sunt "cool". Poate ar trebui sa imi mai iau si eu cate o revista d-asta de "fashion" pentru a nu mai ramane in urma.
Nu ma intereseaza cei care nu sunt persoane publice, dar este incredibil la ce involutie asist cand, ei, cei care se adreseaza tuturor categoriilor de oameni, cunoscatori sau nu de limba engleza, folosesc acest dialect. In plus, daca imi aduc bine aminte, parca eram francofoni.
Sa traiesti, romane!

De la minus la plus infinit

2008-12-15T16:41:00.001+02:00

Atat imi imaginez ca se intinde mintea mea. Nu ii vad inceputul si, cu atat mai putin, sfarsitul. Un fel de Univers, doar ca, hranindu-se cu informatiile oferite, se extinde mult mai repede decat acesta.
Este atat de vasta incat niciodata nu o voi cunoaste complet. Va concepe mereu cate o idee care ma va lasa si pe mine cu gura cascata.

Probabil as ajunge sa o cunosc perfect daca as inceta sa o mai hranesc cu atatea informatii.
As ajunge, probabil, o micuta imbecila, dar care nu se va speria niciodata de produsele mintii sale. Ce?! Sunt multi asa...poate prea multi ca sa se mai adauge si persoana mea. Si, oricum, unde e farmecul?
De la minus la plus infinit. Cu mici "surprize" pe alocuri. Va recomand si voua. Hraniti-va mintile intens.

Bucurestiul meu. Prieteni, imi pare rau...

2008-11-28T23:36:00.000+02:00

Navetista. Asta sunt. Din Popesti-Leordeni in Bucuresti si inapoi. Zilnic.
Am 5 prieteni buni pe care ii iau cu mine peste tot. 3 dintre ei o iau razna cand simt prezenta Bucurestiului. Cei 3 se numesc: Sight, Smell si Hearing.

Sight tine sa imi aminteasca in fiecare zi ca el este cel mai afectat dintre toti 3 de acest peisaj. Ma roaga sa ii demonstrez ca apreciez faptul este langa mine de cand ma stiu si ma roaga sa fac asta mergand mai des impreuna in locuri in care mergem vara. Oricum, daca nu am merge impreuna nu ne-am putea bucura de frumoasele peisaje... asa de buni prieteni suntem.
Il apreciez si nu pot sa inchid ochii si sa trec peste suferinta lui... desi asta este tot ce ar vrea: sa inchid ochii mai des.

Smell, spre deosebire de Sight, este mai putin deranjat iarna. Imi spune ca daca as putea sa port tot timpul fularul ala parfumat, nu ar mai avea nevoie de nimic. Imi reproseaza mereu ca nu ii fac viata mai frumoasa, cu toate ca as putea.

Si Hearing este afectat de locuri ca astea, dar cel mai putin. Zice ca pentru el tot ce conteaza este ca are o prietena atat apropiata care asculta o muzica atat de buna. Ce pot sa spun... asa e el, politicos.

Ma scoate din sarite ca am niste prieteni atat de buni, dar pe care modul meu de viata ii tortureaza.

2 minute si ceva

2008-11-28T21:35:00.000+02:00

Astazi am fost foarte imprastiata. Atat de rau incat dupa ce am coborat din maxi-taxi nici nu mi-am dat seama ca imi lipseste portofelul. Am realizat abia la metrou ca nu am cum sa intru din cauza lipsei abonamentului o data cu portofelul.
5 secunde m-am uitat in gol si singurul lucru la care m-am putut gandi a fost: "Nu are cum sa se intample asta.". Am mai stat alte 5 secunde pentru a ma convinge ca, da, are cum sa se intample.
Apoi, parca nerealizand, m-am vazut urcand in fuga scarile de la metrou. Am alergat pana in locul in care parcase microbuzul pentru a constata, spre disperarea mea, ca nu mai este acolo.
Nu am pierdut timpul si am fugit spre locul din care pleaca microbuzele spre o alta cursa. L-am gasit, am urcat in el, de data aceasta spre disperarea soferului, care imi tot spunea sa stau, domne, afara ca el nu pleaca acum! Am urcat, totusi, am luat portofelul si am plecat.
In drum spre metrou am realizat ca ma doare foarte rau gatul, lucru de care nu mi-am dat seama in nebunia asta.
Ma fascineaza faptul ca, uneori, suntem atat de captivati de unele lucruri incat nici durerea nu o simtim.
Totul a durat 2 minute si un pic. Timp de 2 minute si un pic am avut toate senzatiile de la disperare la furie.
Timp de 2 minute si un pic am trait intens si timp de 2 minute am actionat, nu am gandit.

"Creierul cedeaza, muschii se-ncordeaza, inima pompeaza tare(...)"

Ciudate mi se par momentele astea in care realizez ca sunt doar un animal social. Acel "social" ar trebui sa arate o diferenta ca de la cer la pamant. Pentru mine arata doar o caracteristica a animalului "om" pe care o scoate la iveala in momentele in care vrea sa se binedispuna.

Tu ii poti simti mirosul?

2008-11-19T19:13:00.000+02:00

Ieri ma aflam pe drumul spre casa. Acelasi drum in fiecare zi. Eram in maxi-taxi, asteptand sa plece din statie. Aceeasi asteptare in fiecare zi. Ma gandeam la rutina asta si la cat de tare ma deranjeaza prezenta ei in viata mea si, mai ales, ca, momentan, nu am cum sa o fac sa dispara. Cu gandul la niste lucruri atat de "placuute" si din cauza oboselii fata mea s-a transformat din cea care emana fericire si optimism in una complet opusa. La un moment dat am realizat transformarea, dar nici nu am vrut sa fac ceva pentru a imbunatati expresia "chinuita" a fetei mele... nu merita sa ma obosesc.
Peste ceva secunde a urcat un copil in maxi-taxi impreuna cu tatal lui. Baietelul asta avea o energie pozitiva care se facea simtita pe o raza de cel putin 3m. M-am uitat la el si m-am gandit ca ultimul lucru pe care ar vrea sa il vada ar fi o fata plictisita ca a mea, asa ca intr-o clipa mi-am inseninat expresia fetei pentru a nu-i umbri ziua.
Cand a trecut pe langa mine, fara sa imi dau seama, am inspirat adanc... probabil pentru a simti mirosul copilariei. Si l-am simtit: guma de mestecat cu aroma de capsuni si pepene. Asta chiar m-a binedispus.
Ii multumesc copilului din maxi-taxi!

L'amitié

2008-11-07T16:09:00.000+02:00

Am fost intrebata de profa de franceza cat de importanti sunt prietenii pentru mine. Am sa raspund si aici.
Probabil ai auzit de prea multe ori: "Prietenii sunt totul pentru mine!". Problema cu fraza asta este ca multi nu inteleg ce e cu adevarat un prieten. Nu este acea persoana care te saluta si te intreaba ce mai faci, dupa mine, un prieten stie ce faci.
Pentru faptul ca schimba cateva vorbe cu diverse persoane(colegi, de exemplu), unii se grabesc sa ii numeasca prieteni. NU trebuie sa confundati prietenii cu cunostintele ca, vorba aia:
Am sute de cunostinte si totusi sunt atat de singur.

Personal, am o "carca" de cunostinte si vreo 3 gasti prin care imi pierd vremea, dar prieteni adevarati sunt putini. "Putini da' buni."
La ei gasesc lucrurile care la mine lipsesc; cu alte cuvinte, ei imi completeaza viata si le multumesc pentru asta.

De exemplu, prieteni imi sunt cei care se poarta ca Andreea, pe care o iubesc pentru ca e langa mine 24/7 si pentru ca e foarte intelegatoare chiar daca pentru ea e greu.
Sau ca Andra si Diana, care, oricand ar fi nevoie, se implica si dau totul ca sa (imi) fie bine daca ceva nu e in regula.
Sau ca Alex care ma suna din ce in ce mai des la 00:00 ca sa imi spunca ca nu are ceva deosebit de zis, dar, totusi, discutia devine interminabila pana adorm.

Nu spun ca nu as putea trai fara ei, dar nici nu vreau sa imi imaginez ce fel de viata ar fi.

Va multimesc!

PS: in poza sunt cu Andra si Diana.

Scoala Superioara...

2008-10-31T17:34:00.000+02:00

Da... Superioara. Din toate punctele de vedere. Strictete, nebunie si absurditate superioara tuturor liceelor. Cele mai triste lucruri mi se par insa dusmania si foamea de bani.
De ce sa dau 100 de lei pe an pentru fondul scolii? 30 de lei pentru un site infect pe care nu il vrea nimeni? 10 lei pentru un ecuson care costa cel mult 4 lei? Plus toate celelalte care intervin pe parcursul unui an.
Da. Bun venit la Scoala (Superioara) Particulara.
"Daca nu vrei aici, du-te. Sunt inca 10 la poarta care asteapta." Asta a fost azi replica "de aur" a doamnei directoare. Da, doamna draga, dar in momentul in care voi iesi pe acea poarta, ii voi pune la curent pe cei 10 cu ce ii asteapta. Atunci nu vei mai avea pe nimeni la poarta.
Doamna Directoare, incercati sa ne luati banii mai pe nevazute si, va rog, nu va mai bagati in aceeasi oala cu parintii nostri cu salariile mici. Nu vrem sa mai auzim explicatii despre ce nu va permiteti si despre cum sunteti lovita de viata. Ah, si va rog, cu tot respectul, pregatiti-va scuze mai bune de acasa.

Pe final, as vrea sa va transmit in numele clasei ca ne place tare mult culoarea aleasa pentru noua masina.

Pentru ca pot!

2008-10-01T21:07:00.000+03:00

"Nu-mi pasa de nimic, de nimic... sunt fericit!"
Pare imposibil? Nu este in mare parte. Sunt fericita pentru ca... pot.
Pot sa merg prin ploaie si o masina in trecere sa ma ude din cap pana in picioare.
Pot sa alerg dupa autobuz 500m si acest mic maraton sa se incheie cu pierderea banilor.
Pot sa ma trezesc pe intuneric si sa plec privindu-l pe frati-miu cum inca doarme.
Pot sa invat intr-un liceu in care directoarea ma uraste si ma pune sa ii rearanjez exponatele vechi si pline de praf din dulapuri.

Pot sa fac toate astea si, simultan, sa fiu fericita. Nu ma crezi? Gresesti.
Da, nu imi pasa. De azi nu mai imi pasa. Sunt multe ale lucruri de care ar trebui sa ma bucur si... functioneaza.

...sunt fericita si am pentru ce sa fiu recunoscatoare.

Echilibrul vietilor noastre

2008-10-01T20:36:00.000+03:00

Ce zi frumoasa! Ce soare stralucitor si ce vant tocmai potrivit! Da, o zi frumoasa pentru Andrei. Abia a terminat orele si se indreapta catre catre lacul din parc, unde il asteapta cei mai buni prieteni. Dupa ceva timp petrecut impreuna ii inconjurau sticle si pachete de tigari goale. Simtea, fara sa isi dea seama, ca viata e frumoasa... sau, cel putin, ca viata lui e frumoasa. Parea ca nimic nu are cum sa intervina si sa ii strice aceste clipe de fericire. Avea tot ce ii trebuia: bautura si tigarile preferate, cei mai buni prieteni si noua lui iubita.
Petrec si tot petrec pana cand cineva intervine. Trebuie sa "sparga gasca"? E deja dimineata? Noaptea aceasta o va tine minte multa vreme. Da, viata e frumoasa!

Ce zi groaznica! ...cea mai groaznica traita vreodata! Si-a udat adidasii preferati intr-o balta si vantul parca ii ajunge pana la piele.
Bogdan a fost parasit de iubita in favoarea celui mai bun prieten. A ramas fara amandoi in aceeasi groaznica zi de toamna.
Rataceste prin parcul plin de stejari, prin care se plimbau odata, gandindu-se la ce avea atunci si la ce (nu) mai are acum.
Desi i-au fost luate doua "lucruri" importante din viata, simte cum o greutate il apasa intr-un mod sufocant.
Isi jura ca nu va plange. Daca o va face va avea senzatia ca a trecut peste asta, dar ca un las, plangand de fiecare data cand a avut ocazia.
Se gandeste atat de mult ca va trebui sa se stapaneasca, incat isi simte ochii uscati, parca lacrimile au fost speriate de gandurile sale atat de convingatoare si se ascund, refuzand orice tentatie de a-i atinge obrajii.
Se plimba si se tot plimba pana cand... e deja dimineata?! Se indreapta catre casa sperand sa nu isi mai aminteasca niciodata aceasta noapte.
La iesirea din parc observa un baiat care a calcat in aceeasi balta ca si el, dar care merge mai departe, nepasator.

Un camp verde. Un suflet crud.

2008-08-28T23:01:00.000+03:00

S-a trezit de dimineata stiind ca azi e ziua in care nu va mai putea suporta. Ce nu va mai putea suporta? Toate lucrurile care ii alcatuiesc viata de zi cu zi, sau mai bine zis... nimicul.De atatea saptamani se trezeste, se ridica din pat si isi croieste drum, prin toate lucrurile aruncate pe jos, pana la bucatarie. Deschide frigiderul, il inchide, il deschide din nou pentru a lua o sticla. Se tranteste pe canapea si asteapta... nici el nu stie ce. Peste o ora trebuie sa ajunga la noul loc de munca, la cel care l-a mutat din oras pentru o suma mai mare de bani, dar l-a lasat singur. In fiecare noapte se intorce acasa, isi arunca paltonul si cheile si se aseaza iar pe aceeasi canapea pe care, daca nu ar fi considerat nebun, ar declara-o cel mai bun prieten.
Isi ia pe el sortul si un hanorac vechi...doar ele ii mai amintesc de vechea lui viata. E inca tanar, dar parca a trait deja doua vieti.
Era atat de liber, de independent... atat de inconjurat de prieteni.
Se ridica, priveste in gol si inima ii bate cu putere. Iese afara si incepe sa alerge in noapte. E descult si abia a plouat, dar nu ii mai pasa de nimic. Se simte atat de liber... Actiunea de acum face ca actiunile cumparate zilnic la serviciu sa para complet lipsite de importanta.
Se arunca in iarba din parc si se gandeste la el. Se ridica abia peste aproape doua ore si alearga din nou, spre casa.
Ajunge, ia o foaie si un pix si cu mana tremuranda si cu inima aproape iesindu-i din piept reuseste sa scrie ceva. Isi pune intr-un rucsac hainele preferate si a doua zi, imbracat sport, se duce la serviciu. Intra in biroul directorului fara sa bata la usa, pune foaia pe masa si pleaca... fara sa spuna un cuvant.
Se gandeste ca este impardonabil cum o suma mai mare de bani l-a schimbat din cel care dadea dovada in orice moment de o bonomie incredibila, intr-un robot. Totusi, se pare ca robotul avea un "hidden file" cu numele "Amintiri" destul de gros. Atat de gros incat a determinat robotul sa se autodistruga pentru a lasa cale libera omului liber.

For Romi...

2008-07-26T20:47:00.000+03:00

O introducere ii lipseste articolui astuia. Fuck it. Let's begin.
Cum este Romi? Sau mai bine zis, ce este? Romi este un prieten; one of my favourites, chiar daca nu il vad prea des.
Romi mi-a deschis blogul si a citit fiecare articol publicat si ii multumesc ca "se oboseste" sa citeasca toate tampeniile pe care le debiteaza "fratii doza" fiecare pe blogul lui.
Face parte din acele persoane care ma pot face sa rad pana simt ca nu mai am aer, deci Romi e amuzant. Romi e inteligent si e rep. Are 20 de ani, in curand 21.
Uneori putin rupt de realitate, dar asta il face pe Romi ceea ce este, adica... Romi:)
Imi place cum se imbraca. Cred ca nu i-am zis niciodata. De fapt, cred ca nu i-am spus niciodata nimic din toate chestiile scrise in articolul asta. Imi place ca daca ii fac vreo bratara o poarta pana se rupe/pierde/s.a.m.d. Si imi mai place sa ii cumpar cate o vedere de oriunde ma duc pentru colectia lui.

Cred ca din foarte multe puncte de vedere Romi este un prieten pe care si tu ai vrea sa il ai. Altfel nu as fi scris aici despre el. Totusi, de ce fac asta? Poate ca scriu aici ca sa vada ce gandesc, poate ca eu si Pablo am ales sa scriem despre el pentru ca merita asta sau poate am scris ca sa te oftici tu ca nu il cunosti pe Romi.
In caz ca nu te-am convins, poti afla mai multe aici: http://clue-atAt.blogspot.com.

Ah... si vine ziua lui! Sa ne traiasca Romi!

... from Maddie.

Le dance de l'amour

2008-07-25T22:33:00.000+03:00

N-am vazut filmul, dar titlul lui m-a pus pe ganduri. Le dance de l'amour. Poate chiar exista un dans al dragostei, un dans in doi. Si, bineinteles, la inceput nu esti un dansator prea bun; trebuie sa repeti de cateva ori ca sa incepi sa stapanesti regulile si sa intelegi ca nu poti dansa cu oricine.
Regulile sunt simple: danseaza cat mai natural, ai grija sa nu il calci pe celalalt si sa iti alegi partenerul potrivit. Daca amandoi sunteti incepatori, nu-ti fie teama, veti invata impreuna, pentru ca in final sa va miscati in armonie perfecta.
Aparent e simplu. Omul crede ca s-a nascut cu dansul in sange, dar un partener nepotrivit ii poate demonstra contrariul. Daca, insa, partenerul este bun si tu vei sti sa ii apreciezi calitatile, veti putea face din "Le dance de l'amour" un dans desavarsit.

Dracula sau Vlad Tepes?

2008-07-25T00:55:00.000+03:00

Zilele astea am fost cu ai mei in excursie la Bran. Cand a venit vremea pentru suveniruri, spre deosebire de turistii straini, faceam tot posibilul sa ocolesc orice suvenir pe care statea scris "Dracula".
" De ce apare peste tot? De ce nu gasesc ceva simplu cu castelul si ATAT?!"
Dracula-n sus, Dracula-n jos... trebuie sa recunosc ca niciodata nu m-a fascinat obsesia unora pentru liliacul evoluat cu pelerina. Cateva informatii despre Vlad Tepes ar fi fost mult mai binevenite decat despre "alter ego-ul"sau.
Gandindu-ma la straini am reusit, totusi, sa imi schimb parerea statornicita cum ca "fenomenul" Dracula este un dezastru cultural.
Am presupus ca nu ar exista Castelul Bran sau ca ar exista, dar fara legenda lui Dracula. Am mai presupus ca in Anglia, de exemplu, exista Legenda lui Cualard, un vampir recunoscut pentru ferocitatea atacurilor sale, si ca mai exista si acum castelul in care a trait: Narb Castle.
Probabil mi-ar fi facut mare placere sa ajung la Castelul Narb si sa cumpar fel de fel de suveniruri cu inspaimantatorul vampir Cualard, fara sa ma intereseze prea mult persoana din viata reala (corespondentul Tepesului nostru).

Acum depinde de fiecare: Dracula sau Vlad Tepes? Pe mine excursia asta m-a facut sa ii accept pe amandoi.

P.S.: 1. Asta nu m-a convins sa imi iau suvenir cu Dracula.
2. Dracula sucks. This isn't an offence. He literally sucks. Got it? :)

Killed by The Klan

2008-07-09T21:43:00.000+03:00

Povestioara mea incepe prin anii '60 , iar "personajele" principale fac parte din Ku Klux Klan, factiunea Mississippi.
Pentru cei care nu stiu KKK (Ku Klux Klan) este numele unei organizatii secrete din Statele Unite care a luat nastere in jurul anului 1865.
Factiunea din Mississippi era condusa de Sam Bowers si se autointitula "Cavalerii Albi". Acesti "cavaleri" erau cunoscuti pentru sustinerea faptului ca poporul alb este superior.
Din pacate pentru ei, chiar in acelasi oras traia Vernon Dahmer Sr. Acesta era presedintele NAACP (National Asociation for the Advacement of Colored People) si ajuta oamenii deculoare sa colecteze taxa pentru vot care le era impusa sustinand ca: "If you don't vote, you don't count!".
Vazand cu cat succes actioneaza Vernon Dahmer, Sam Bowers a tras "isteata" concluzie: "cioroiul de Dahmer ne face probleme...", asa ca s-au hotorat sa actioneze cum le statea in fire.
Nu se puteau decide ce sa aleaga: Code Nr. 3 (= incendierea unei case) sau Code Nr. 4 (= lichidarea unei persoane).
Pe drum spre casa lui Dahmer s-au oprit intr-un cimitir pentru a pune la punct planul si pentru a urina pe mormintele oamenilor de culoare.

Pe 10 ianuarie 1966, la ora 02:00 au ajuns la casa lui Dahmer aplicand Code Nr. 3. Urletele sale disperate i-au ingrozit pe unii "cavaleri", dar unul i-a motivat sa continue spunand: "La naiba! Sa moara! Doar de asta am venit!"
Pe 11 ianuarie Vernon Dahmer a decedat din cauza arsurilor.

Sam Bowers a fost judecat si eliberat pe cautiune. A fost, apoi, judecat pentru a doua oara, dar din cauza influentei pe care o detinea, juratii nu au avut curaj sa il declare vinovat.
Acesta a fost condamnat la inchisoare pe viata abia in anul 1998(dupa 32 de ani!!)

Vernon Dahmer Jr a declarat: "It is finally justice. If you have to wait 32 years, you will wait because Justice will be made".

It's time to set you free

2008-06-17T21:54:00.000+03:00

Astazi am vazut pe geam o femeie, o mama, impreuna cu baiatul ei, pe care il invata sa mearga pe bicicleta. Am ramas cu privirea atintita asupra mainilor lui care, parca, strangeau cu toata puterea ghidonul bicicletei. Toate miscarile copilului inspirau ezitare, dar totodata, siguranta data de mana mamei lui, care ii asigura echilibrul, il motiva sa inainteze. Nu, nu se gandea vreodata ca mama o sa ia mana si o sa il lase singur cu toate lucrurile pe care le avea in fata, dar, cu siguranta, asta urma sa se intample... acum e liber, depinde numai de el daca o sa reuseasca singur, caci a inaintat prea mult, iar ea nu mai este acolo sa ii atenueze caderea...